Pe băieții ăștia i-am chemat să ne zică și nouă o cântare la ziua Denisei (nepoata sărbătorită). De când am venit in Banat a început să-mi placă muzica bănățeană. Și, pentru că tot i-am prins să ne cânte, am și pus camera pe ei, să păstrăm clipele astea frumoase. Se vede in filmuleț cum ne perindăm unul câte unul pe lângă ei să ne facem poze. Cea mică apare și ea in filmuleț, abia ce a împlinit 6 ani.
Tag Archives: craciun
Vine Moș Nicolae?
Deci, vine sau nu vine Moș Nicolae?
Ei bine, eu cred că am fost cuminte anul acesta și îl aștept pe Moșu’. Astăzi (sâmbătă, când am început să scriu) deși este zi de weekend, adică de relaxare, tot am fost obosit și am mers si la facultate, că așa trebuie.
Mâine după ce verific dacă a trecut Moșu’ și pe la mine, am să mă pregătesc de votare. Și ghici cu cine votez? Ah, nu vă spun acum.
Mă duc să dorm că altfel nu vine Moș Nicolae la mine anul acesta, deși cred că l-am zărit trecând pe lângă fereastra mea.
Vin sarbatorile de iarna
Deși calendaristic putem vorbi deja de iarnă, temperatura de-afară nu ne lasă să credem asta. Pot spune că îmi plac zilele călduroase, îmi place soarele, însă acum este perioada sărbătorilor de iarnă care pentru mine nu au farmec dacă afară nu este zăpadă. Puteți spune că pentru a avea parte de zăpadă adevarată trebuie să merg la munte, însă iarna numai iarnă nu este fără un strat de nea așternut pe pământul lipsit de culori calde în urma trecerii toamnei.
Cu toate astea, vin sărbătorile, vine Craciunul. Până acum am petrecut această sărbătoare cu parinții, în familie. Anul acesta probabil o sa fac o excepție. Însă de revelion pot vorbi de petrecere, chef cu prietenii.
Până una alta, așteptăm să vină vacanța de iarnă, să scăpăm de teste.
PS: Cred că pun mâna să fac lista de cadouri pentru Crăciun.